Trimisul SUA în România, după o discuție cu PF Daniel: Prostituția s-a amplificat în țările europene unde a fost legalizată

Trimisul SUA în România, după o discuție cu PF Daniel: Prostituția s-a amplificat în țările europene unde a fost legalizată
Publicat: 17/09/2014, 17:13
Actualizat: 27/09/2018, 23:55

PF Daniel l-a primit miercuri, în vizită de prezentare, pe Dean Thompson, însărcinat cu afaceri ad-interim al ambasadei Statelor Unite ale Americii la București.

Dean Thompson a mulțumit pentru primire și s-a arătat interesat de legătura dintre Patriarhia Română și românii stabiliți temporar sau definitiv în străinătate. În acest context, însărcinatul cu afaceri ad-interim al ambasadei Statelor Unite ale Americii la București a dorit să cunoască mai bine implicarea BOR în prevenirea și combaterea traficului de persoane, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX de Patriarhia Română.

Patriarhul a făcut o scurtă prezentare a comunităților ortodoxe românești din afara granițelor țării și, în contextul migrației masive a românilor în străinătate după 2007, a menționat asistența pastorală și socială pe care preoții din aceste comunități o acordă celor aflați în dificultate, printre care victimele traficului de persoane, bolnavi și persoane private de libertate.

În cadrul întâlnirii, PF Daniel a menționat dezacordul Bisericii Ortodoxe Române față de intenția de legalizare a prostituției pe care o consideră o formă de sclavie modernă, contrară libertății persoanei și demnității umane.

La rândul său, Dean Thompson a subliniat faptul că în acele țări europene în care prostituția a fost legalizată, fenomenul nu s-a diminuat, ci dimpotrivă, s-a amplificat.

Cei doi au mai discutat despre construirea noii Catedrale Patriarhale la București, apreciată drept o necesitate practică și o reparație morală pentru bisericile din zonă demolate în timpul regimului comunist, cu scopul de-a construi pe locul lor Casa Poporului. Oficialul american, susține Patrarhia, a apreciat valoarea de simbol a noii catedrale, evocând un caz similar, și anume Catedrala Națională din Washington D.C..

Pe de altă parte, în contextul conflictelor actuale din Orientul Mijlociu soldat cu numeroase victime, reprezentantul diplomației americane a apreciat luările de poziție ale Patriarhiei Române și acțiunea concretă de ajutorare a creștinilor din această regiune.

Patriarhul României a subliniat, de asemenea, importanța afirmării și apărării demnității vieții umane și a reliefat, în acest sens, rolul Consiliului Consultativ al Cultelor din România, înființat în anul 2011, pentru promovarea valorilor religioase în societate și păstrarea păcii sociale, se mai arată în comunicatul Patriarhiei.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, în noaptea alegerilor, la diferență notabilă...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cele mai controversate declarații ale lui Călin Georgescu: Apologia legionarilor, elogii aduse lui Putin și...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Călin Georgescu, pe primul loc. Elena Lasconi, 2.297 de voturi peste...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cum s-a fotografiat Iulia Vântur cu tatăl lui Salman Khan de ziua lui: ”M-a făcut...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Cercetătorii au reușit să recreeze sunetele dinozaurilor